La multi ani!

La multi ani,Romani!
La multi ani,Romania!

Click aici




Ana

Clatite de post

Pentru ca ieri mi-au venit in vizita niste persoane dragi, care adora clatitele, si care mi-au "comandat" clatite ( am facut si de post si de "dulce"), m-am conformat, desi, eu fiind gurmanda, mi-a fost tare greu sa ma abtin...)
Reteta este foarte simpla , dupa cum veti vedea; iat-o (pentru cele de post)
Ingredientele:
* 100 g faina
* 100 ml apa minerala
* 50 g ulei
* 25 g zahar
* 10 g sare

"Proces tehnologic":
Se amesteca toate ingredientele si se bat bine pana se obtine o pasta de consistenta unei smantani subtiri. Se coc intr-o tigaie, care sa nu lipeasca. Dupa fiecare clatita se unge fundul tigaii cu ulei. La clatitele de post, lipsa oului face ca foaia sa se rupa usor. De aceea, se fac mai groase. Se pot umple cu ciocolata de post ( eu am avut " Novatini" ) (pe care o topiti la bain-marie) sau cu dulceata , gem. Pentru cei carora le plac ca aperitiv, se pot umple cu varza, urzici, spanac etc. (noua nu ne plac decat ca desert,cele de post )





Pofta buna,
Ana

Sf. Ap. Andrei

Ana

Recomandari "Sophia"

Omilii la Naşterea Domnului
Sfântul Proclu al Constantinopolului



„Soarele dreptăţii astăzi a răsărit şi a acoperit vechiul soare. Am fost slobozit din întuneric şi strălucirea aces­tor raze mă orbeşte; ziua a fost pentru mine din nou născută şi sunt cuprins de spaimă. Naşterea mă încântă şi ce­le ale sale mă tulbură. Văd răsărind un nou izvor şi trecând vechea gri­jă, am văzut că S‑a născut Prunc nou şi cerul că se pogoară să‑L slăvească.”


Filocalia in intrebari si raspunsuri



Cele mai frumoase 153 de istorisiri minunate adunate de la Sfintii Parinti



Sa iubim postul



Viata mea in Hristos
Ioan de Kronstadt, sf.


Cu reducere 50%:
Sf Teofan Zavoratul




De la icoana la ospatul nuptial. Chipul, Cuvantul si Trupul lui Dumnezeu



Lectura placuta!

Ana

Am atat de multe motive...

pentru a- I multumi!!!
Pentru fiecare dimineata in care ma trezesc si ma pot bucura de lumina zilei;
pentru ca pot admira seninul cerului,si pot respira aerul curat si tare al inceputului de iarna;
pentru ca muncesc si fac exact ceea ce mi-am dorit din totdeauna;
pentru ca nu rabd de foame sau de sete niciodata;
pentru ca pot imbraca ceea ce imi place si nu am fost nevoita sa merg desculta niciodata;
pentru ca sunt sanatoasa, iar atunci cand sunt bolnava afectiunile sunt minore si se pot trata;
pentru ca, din cand in cand,imi pot permite sa vad locuri pe care doresc sa le vad;
pentru ca pot merge la Biserica;
pentru ca am trecut pe Acolo pe unde au mers pasii LUI;
pentru ca am prieteni- nu multi-dar buni;
pentru ca pot IUBI;
pentru ca ma stiu iubita;
pentru ca ma simt iubita;
pentru ca indiferent cate II cer ,mi Le da;
pentru ca nu merit si totusi primesc;
pentru ca am langa mine persoanele pe care le iubesc cel mai mult.
pentru ca atunci,cand ,poate, e putin ocupat si cu altcineva in afara de mine,II trimite pe Sfintii LUI sa ma ajute si sunt ajutata MEREU!

Si ,cu toate astea, sunt uneori o mare ingrata pentru ca UIT SA II MULTUMESC!

Doamne iarta-ma si nu ma pedepsi pentru ca TE chem mai mult atunci cand am nevoie de Tine,
pentru ca Iti multumesc doar atunci cand imi amintesc, si nu atat de des pe cat ar trebui;
pentru ca Te rastignesc in fiecare zi ,cu voie si fara voie.
pentru ca nu tin minte toate cate ar trebui sa fie pentru a-Ti multumi.

Fie ,Doamne, mila TA in veci!
Iti multumesc ca viata mea e plina de iubire si lumina!

Ajuta-ma sa nu mai uit de Aproapele meu;
Ajuta-ma sa fac Voia Ta!
Amin

Ana

Acatistul de multumire Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Dupa obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:
Condacul 1
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Icosul 1
Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:

Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,
Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,
Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,
Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,
Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,
Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,
Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.
Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Condacul al 2-lea
Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea
M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!

Slava Tie, pentru praznicul vietii;
Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor;
Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;
Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;
Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfantului Duh imprastie mireasma orice floare, tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, frumusetea Celui Mare intru cele smerite. Lauda si cinste Facatorului de viata Dumnezeu, Cel Care a incununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-va si-I cantati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Cat de minunat esti in sarbatoarea primaverii, cand se trezeste la viata toata faptura si noi strigam cu bucurie catre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!
Mangaiate de lumina lunii si de cantecele privighetorilor stau vaile si codrii in vesminte de nunta. Intreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteapta. Daca iarba campului astfel o imbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba in veacul Invierii ce va sa fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor straluci?
Slava Tie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 4-lea
Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna - grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu - acolo este pustiu. Unde esti Tu - acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:

Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,
Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,
Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,
Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,
Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,
Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 5-lea
Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.

Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija;
Slava Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;
Slava Tie, pentru dragostea rudelor, pentru daruirea prietenilor;
Slava Tie, pentru blandetea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slava Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;
Slava Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slava Tie, pentru fericirea de-a trai, de-a ma nevoi si de-a contempla;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 6-lea
Cat esti de maret si de apropiat intru cumplita suflare a furtunii, cum se vadeste atotputernicia mainilor Tale in serpuirea fulgerelor orbitoare: minunata este maretia Ta. Glasul Domnului peste campii si in fosnetul codrilor, glasul Domnului in purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Laudat fii in vuietul muntilor care scuipa foc. Tu scuturi pamantul ca pe un vesmant; Tu inalti pana la cer valurile marii. Lauda Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneasca, facand sa se inalte strigat de pocainta: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii... Sufletul meu nazuieste spre Tine!

Slava Tie, culme a celor mai inalte visuri omenesti;
Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu;
Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti;
Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slava Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor intunericului si ai sortit tot raul nimicirii;
Slava Tie, pentru descoperirile Tale;
Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 7-lea
In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!

Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 8-lea
Cat de apropiat esti de noi in ziua bolii! Tu Insuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Insuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui sta de vorba cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace in vremuri grele, de patimiri si scarbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mangai, Tu cercetezi cu dragoste si mantui, Tie iti inaltam cantare: Aliluia!

Icosul al-8 lea
Cand, prunc fiind, Te-am chemat cu intelegere pentru prima oara, mi-ai implinit rugaciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am inteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei care alearga la Tine. Am inceput a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:

Slava Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slava Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slava Tie, Celui ce tamaduiesti neputintele si scarbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slava Tie, Celui ce sigur stii sa ingadui sa fim prigoniti pe nedrept,
Slava Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neinlocuit si tuturor le daruiesti viata de veci,
Slava Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel inalt si bun,
Slava Tie, Celui ce ne-ai fagaduit reintalnirea cea dorita cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nadejdea Invierii,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 9-lea
De ce zambeste tainic toata faptura in zilele de praznic? De ce atunci se revarsa in inima o minunata usurare, fara asemanare cu cele si insusi vazduhul devine altar si biserica purtatoare de lumina? E adierea harului Tau, e stralucirea Taborului, cerul si pamantul canta atunci lauda: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Cand m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminandu-mi sufletul cu umilinta, atunci una din razele Tale nenumarate a cazut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtatoare de lumina, fier in vapaie: am privit chipul Tau tainic si neapropiat.

Slava Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastra cu faptele bunatatii;
Slava Tie, Celui ce ai pecetluit cu negraita dulceata fiecare din poruncile Tale;
Slava Tie, Celui ce Te salasluiesti in chip nevazut acolo unde adie buna mireasma a milostivirii;
Slava Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scarbe , ca sa ne intoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slava Tie, Celui ce ai pus mare rasplata in insasi fapta buna;
Slava Tie, Celui ce primesti avantul spre cele inalte;
Slava Tie, Celui ce invalui cu iubirea mai presus de toate;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 10-lea
Un lucru prefacut in pulbere nu se alcatuieste iara din aceasta, dar Tu invii pe cei a caror constiinta s-a stins si intorci la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierdusera fara nadejdea de a o mai dobandi. Cu TINE nimic nu e cu neputinta de indreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarasi dai VIATA.
Pe Tine te laudam cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig, iubitorule de oameni:

Slava Tie, pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta;
Slava Tie, pentru presimtirile daruite de har;
Slava Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slava Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai;
Slava Tie, Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare;
Slava Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slava Tie, Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 11-lea
Prin lantul de gheata al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vad Crucea Ta: ai indurat-o pentru mine. In pulbere se asterne duhul meu inaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mantuirii, aici nu inceteaza in veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Fericit cel care va cina in Imparatia ta, insa Tu m-ai impartasit inca de pe pamant cu aceasta fericire, de fiecare data cand mi-ai intins cu dreapta Ta dumnezeiasca Trupul si Sangele Tau, iar eu, mult pacatosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negraita si mai presus de fire.

Slava Tie, pentru puterea harului Tau cel necuprins si de viata facator;
Slava Tie, Celui ce ai inaltat Biserica Ta ca adapost lumii ostenite;
Slava Tie, Celui ce ne-ai nascut a doua oara prin apele cele de viata facatoare ale Botezului;
Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor;
Slava Tie, adanc nesecat al iertarii;
Slava Tie, pentru paharul vietii si pentru painea bucuriei vesnice;
Slava Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 12-lea
De multe ori am privit cum se rasfrangea Slava Ta pe chipurile celor raposati. Cum straluceau de nepamanteasca frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pareau trasaturile lor: cu adevarat era praznicul fericirii si al odihnei in sfarsit atinse; tacerea lor striga spre Tine. In ceasul sfarsitului lumineaza si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Ce inseamna laudele mele inaintea Ta ! Eu nu am auzit cantarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor inalte - dar stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am auzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig:

Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slava Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,
Slava Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,
Slava Tie, Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,
Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Facator al veacului ce va sa vina;
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, incepatura a mantuirii noastre;
Slava Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiasca si Preabuna;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !

Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume... si Condacul 1: Imparate al veacurilor...

Puntea Comunicării

Draga mea Caterina,
"Cât de bine comunicaţi între voi? Puteţi discuta despre simţămintele voastre? Există teme speciale pe care trebuie să le trataţi cu tact şi delicateţe? Cât de capabili sunteţi să vă împărtăşiţi cele mai intime gânduri?”

Toate acestea sunt întrebări cunoscute pe care le pun cuplurilor consilierii familiali. Pe câţi îi cunun mă asigură că răspunsurile pozitive la toate aceste întrebări constituie cel mai mare atu al legăturii lor.
Compară însă această afirmaţie cu ecourile celor mai obişnuite reproşuri pe care le auzim, de fiecare dată, de la cupluri căsătorite de ceva timp: "Ştiţi cum ne simţim când sună telefonul, îl ridicăm şi nu ne răspunde nimeni? La fel mă simt şi eu…"; "Vă rog, desigur, să nu-i spuneţi soţului meu că v-am spus…"; "Sper să nu spuneţi ceva din toate acestea soţiei mele!"; "Cum adică să discut cu ea?! Soţia mea este misterioasă ca un sfinx!"; “Niciodată nu răspunde ca un om. Bombăne…"; "Pentru noi, căsătoria este ca şi cum ar fi avut loc între doi străini".

Toate acestea sunt fragmente din nesfârşitele liste pe care le aud şi din care aş fi putut să-ţi prezint multe alte versiuni.
După părerea ta, ce anume a intervenit la acele perechi de îndrăgostiţi care erau atât de siguri de capacitatea lor de a comunica? Există o serie de răspunsuri, pe care vom fi obligaţi să le acoperim în această scrisoare şi în altele ce vor veni, urmărind sistematic un schelet central al gândirii, pe care-l vom numi "puntea comunicării".

O dată ce comunicarea inimilor prin cuvânt este unul din elementele de bază ale unei căsnicii reuşite, să facem începutul cu trei “trebuie” şi cu trei “nu trebuie”, care pot ajuta să întăriţi puntea comunicării dintre voi.
1. "Trebuie" să-l întâmpini cu bucurie atunci când se întoarce acasă.

Un soţ a făcut următoarea observaţie pitorească: “Prima ei treabă, când intru pe uşă, este să golească asupra mea coşul de gunoi…”, şi a continuat explicând mania pe care o are soţia lui să adune toate veştile rele ale zilei şi să le descarce de îndată ce el ajunge acasă. Vei accepta că omul, dacă altceva nu este, este maestru al cuvântului - după cum o demonstrează logoreea ei: “Cel mic a spart geamul de la uşa vecinului”; “Furtunul din grădină s-a spart din nou”; “Repară-mi o dată robinetul din bucătărie; îţi spun de cinci zile! Curge într-una şi mă înnebuneşte”; “Ştii, vecinii noştri se despart” şi multe altele.

Toate aceste veşti neplăcute contribuie la orice altceva, numai la întoarcerea normală a unui bărbat acasă, nu. Bineînţeles că există şi excepţii care necesită înştiinţarea imediată, dar buna înţelegere presupune ca unele subiecte să fie amânate penru mai târziu.

Desigur, la unii bărbaţi apare următorul fenomen inte¬resant: însuşi bărbatul căruia îi este silă să fie primit astfel are plăcerea continuă să descarce coşul lui cu gunoaie de îndată ce pune piciorul în casă. Probabil că cineva i-a spus că femeile sunt făcute să audă numai lucruri neplăcute, iar bărbaţii numai lucruri plăcute.

Dacă se întâmplă ca şi bărbatul tău să aibă astfel de obiceiuri în primele luni, te-aş sfătui să te faci că nu înţelegi; fii prudentă şi lasă-l cu ale lui. Pune o muzică discretă la pick-up şi fă-l să vină lângă tine… Vino tu în întâmpinarea ofurilor lui. Este posibil ca tandreţea ta să-l facă să amâne orice descriere amănunţită a iminentului sfârşit al lumii.

Din experienţa mea, ştiu că în acelaşi timp n-ai face rău să revizuieşti din timp în timp cuvintele cu care-l vei întâmpina acasă.

2. “Trebuie” să vă faceţi timp ca să fiţi împreună.

Îmi amintesc o caricatură răutăcioasă dintr-o revistă, în care o tânără mamă, înstărită, le spunea copiilor ei povestea de seară înainte de culcare: “Şi cum spuneam, copii, tatăl vostru are 1,70 m înălţime, are părul negru, mustaţă subţirică şi plăcută, este sportiv şi bronzat şi adoră pescuitul.”

Fiecare bărbat trebuie să aibă o preocupare a lui, un hobby. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femei. Într-una din primele noastre scrisori am vorbit despre necesitatea vieţii particulare şi cum aceasta devine, în cele din urmă, magnetul care îl va aduce pe unul mai aproape de celălalt.

Ce-ai zice dacă ai afla că s-a umplut pământul de cupluri neisprăvite, a căror dragoste s-a degradat atât de mult, încât cei doi “se omoară” pentru lucruri care n-au nici o legătură cu partenerul lor?

Aşadar, ce se poate face? Uneori, leacurile mici aduc rezultate impresionante. Vei adăuga multe în viaţa ta, folosind ceea ce noi numim “împreună-petrecere”.

Bănuiesc că-ţi aminteşti cât de bine am făcut în familia noastră când am luat hotărârea comună de a respecta jurământul acesta: să servim masa împreună şi să discutăm cu toţii la cină problemele zilei. Adică să schimbăm impresiile zilei, să prezentăm celorlalţi problemele care ne interesează personal şi să hotărâm de comun acord în privinţa problemelor care ne privesc pe toţi.

Într-una din cele mai frumoase atmosfere de familie pe care le-am cunoscut, cuplul respectiv făcuse un “mic acord”. Acest “mic” acord s-a dovedit, în cele din urmă, una din cele mai “mari” şi importante înţelegeri pe care au făcut-o vreodată în viaţa lor: şi-au promis unul altuia să-şi acorde câteva minute înainte de culcare pentru a răspunde la
întrebarea: “Care a fost cea mai fericită clipă pe care am trăit-o?”

Alte cupluri şi-au făgăduit reciproc să mănânce o dată pe lună la restaurant numai ei doi, într-un loc în care le place cel mai mult, să găsească pe cineva să rămână cu copiii şi să deschidă o puşculiţă pentru această cină specială. Am subliniat numai ei doi pentru că ieşirile împreună cu prietenii nu au aceeaşi valoare. Vorbim de ieşirea din singurătate, în care sufletele se întâlnesc “fără mijlocire”.

Vor exista, desigur, împrejurări care vă vor obliga să suspendaţi aplicarea oricărei condiţii pe care aţi acceptat-o. Nu vă grăbiţi însă să depuneţi armele şi nici să ajungeţi la concluzii pripite. Punţile comunicării au nevoie de timp ca să se construiască.

3. “Trebuie” să ştii despre profesia lui cât de multe poţi.

Într-o seară a venit cineva în biroul meu să-mi aducă un mandat poştal. Era un dar al lui din banii pe care i-a luat pentru prima lui invenţie. Fii atentă ce mi-a spus despre soţia lui: “Acest brevet de invenţie, pe care l-am asigurat şi care a început să-mi aducă câştig, nu este întru totul ideea mea. Nelly a studiat tot ce a găsit legat de profesia mea - a citit cărţi, a urmat cursuri, a vorbit cu toţi specialiştii pe care a putut să-i abordeze. Şi într-o zi mi-a spus: «Alexandre, pun pariu că tu, cu mintea ta inventivă, eşti capabil să schiţezi un ochi electronic care să poată alege portocalele sănătoase de cele stricate, ele aflându-se încă în lădiţă». Aceasta m-a determinat să pornesc…” Vizitatorul meu a continuat prin a-mi explica cum funcţionează aparatul. Nu l-am prea înţeles, dar el a continuat să-mi descrie inteligenta creaţie care i-a adus în cele din urmă rezultatul mult dorit.

Istoria nu se opreşte aici. Vei înţelege mai mult valoarea acestei femei din cele ce-ţi voi reproduce în continuare: “M-a pus să promit că nu voi mărturisi niciodată, nimănui, de unde am avut ideea” ,a continuat vizitatorul meu.

“Înţelegeţi cum mă privesc şefii mei de-atunci. Mi-au repar¬tizat un atelier special unde să mă ocup şi de astfel de invenţii profitabile. Şi cu siguranţă înţelegeţi cine este acela care mă ajută în continuare. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa faţă de o soţie ca Nelly. “Apoi m-a rugat să-i pomenesc la rugăciune. I-am pomenit, neuitând să adaug în rugăciunea mea urarea: Luminile sufletelor lor să rămână totdeauna întoarse către Creatorul lor de la care vine “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit….”

O astfel de femeie este o adevărată revelaţie pentru orice bărbat.

Suficient totuşi cu “trebuie”. Este timpul să ne referim la “nu trebuie”, care este de asemenea necesar pentru comunicarea corectă a două inimi.
Iată trei din cele la care merită să fie atent cineva.

1. “Nu trebuie” să neglijaţi interesele voastre comune. De regulă, la toate cuplurile care se îndreaptă spre căsătorie există o mulţime de lucruri care contribuie la unirea lor. Acestea, însă, suferă adesea o degradare profundă şi se pierd, din motive pe care nu le-am analizat, în categoria lui “trebuie”.

Care sunt aceste cauze?

Una dintre ele este tendinţa unuia din cei doi de a domina în discuţii. Înaintând nestăvilit de la “pentru început” la al doilea, al treilea, al patrulea argument, orice dialog se îneacă în monologul aceluia.

Toţi avem această obişnuinţă neplăcută. Suntem îndrăgostiţi, se pare, de sunetul cuvintelor pe care le pronunţăm. Uităm însă că, deşi vocea noastră poate să ne încânte urechile, poate în acelaşi timp să constituie o pălăvrăgeală deranjantă pentru urechile celuilalt, care îşi aşteaptă zadarnic rândul să vorbească şi el.

Câte femei capabile am cunoscut, toate deţin leacuri care fac minuni în astfel de situaţii:

a) Cunosc o mie şi una de modalităţi mărunte şi inteligente de a-i oferi totdeauna soţului privilegiul priorităţii cuvântului;
b) Au capacitatea să tacă la primul semn că celălalt vrea să spună ceva;
c) Ştiu să “citească” semnele de indispoziţie care apar la soţii lor, cum ar fi încruntarea, tremuratul buzelor, încreţirea frunţii sau orice altă mişcare caracteristică. Este adevărat, desigur, că şi el trebuie să facă tot ce este posibil pentru a avea grijă de gândurile tale. Nădăjduiesc să fie la acest capitol la fel de înţelept cât te doreşte pe tine. Să fii sigură însă că vei auzi mult mai des sunetul paşilor lui pe puntea comunicării voastre dacă, în ceea ce te priveşte, vei perfecţiona acest delicat barometru care ştie să prevadă o stare sau alta.

Cu cât vei face mai bine aceasta, cu atât vei vedea mai bine cum cresc acele interese comune pe care v-aţi sprijinit primele voastre visuri. Cu timpul, aceste interese vor deveni suportul pe care se vor împleti dorinţele voastre comune, şi puntea voastră se va umple de frumuseţe şi de farmec.

2. “Nu trebuie” să încerci să-l impresionezi cu ceea ce ştii.

Orice fel de invidie este pericol de moarte în căsnicie. Unul dintre cele mai urâte aspecte ale acesteia este invidia spirituală, intelectuală. Dacă se va întâmpla ca soţul tău să cunoască lucruri pe care tu nu le ştii, vei câştiga dacă vei găsi smerenia să spui: “Admir cunoştinţele tale. Mai spune-mi şi alte lucruri.”

Vor exista însă şi domenii în care cunoştinţele tale le vor depăşi pe ale lui. Aici fii atentă să te descurci cât mai bine. Să prezinţi fără ostentaţie ceea ce ştii, cu acea simplă siguranţă care convinge fără să deranjeze.

Îţi aminteşti, când tu şi fratele tău eraţi mici, am pus clanţa porţii de la grădină atât de jos cât să ajungeţi amândoi. Acest lucru vă scutea de orice efort. Ideea ne-a dat-o un părinte care venise la noi în vizită şi pe care-l deranjau bătăile voastre în poartă, când intraţi şi ieşeaţi într-una din casă…

Această sugestie a fost un câştig pentru noi toţi; a făcut viaţa voastră mai uşoară şi ne-a scutit pe mama voastră şi pe mine de acel du-te-vino la poartă.

Ai observat, cu siguranţă, cum oamenii cu adevărat mari, ţi iu să-şi coboare nivelul cunoştinţelor la un nivel accesibil celorlalţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi amândoi: trebuie să învăţaţi să coborâţi “clanţele” voastre astfel încât NA fie posibil să redaţi ceea ce ştiţi şi să receptaţi ceea ce nu ştiţi fără să se nască discuţii.

Femeile inteligente nu uită niciodată că bărbaţii lor se vor mândri cu ele dacă vor şti să nu iasă în evidenţă, ci să-i pună în evidenţă pe soţii lor.

3. “Nu trebuie” să laşi necontrolată limba ta.

În realitate, şi acest “nu trebuie” este la fel ca celelalte despre care am vorbit mai înainte. Cum să facem însă aceasta? Va trebui să vorbim în repetate rânduri despre acelaşi subiect.

Motivul acestei repetări este acela că nu-mi pot scoate din minte toată acea mulţime de femei vorbăreţe care defilează pe la biroul meu ca să le rezolv problemele de familie. Dacă am vrea să le clasificăm, o parte dintre acestea le-am trece la categoria “întrerupătoarelor”. A întrerupe interlocutorul este o regulă normală pentru mulţi dintre noi. Stăm pe marginea scaunului şi aşteptăm cu nerăbdare un prilej să intervenim în discuţie; altă dată, nu aşteptăm nici un pic: numaidecât ce îşi trage celălalt răsuflarea, intervenim şi spunem vrute şi nevrute. Nu sunt femeie şi nu ştiu cum apare acest lucru din punctul vostru de vedere, însă ca bărbat ştiu că foarte puţini dintre noi simpatizează femeile care-şi vâră continuu nasul în discuţiile noastre.

Altă parte dintre femeile vorbăreţe ar constitui categoria “întrebătoarelor”. Acelaşi bărbat, care o dată ar vrea să spună ceva, altă dată nu doreşte nimic mai mult decât să mediteze în linişte, fără ca cineva să-l deranjeze în vreun fel.

Prin urmare, nu-i întrerupe soţului tău gândurile. Mintea fiecăruia dintre noi se blochează câteodată şi adesea ne tulburăm pentru că nu reuşim să găsim o soluţie când suntem în încurcătură. Aceasta, însă, şi alte complicaţii au nevoie de multă reflecţie interioară înainte de a fi exprimate în cuvinte.

Orice intervenţie din partea celuilalt în această frământare interioară, cu întrebări insistente ca: “Spune-mi o dată ce ai…”, “Pe tine te frământă ceva…” sau “Dacă nu vorbeşti, treaba ta …” constituie motiv de enervare şi este lipsă evidentă de politeţe.

Convingerea că ştim foarte puţine lucruri despre consoarta noastră, chiar dacă suntem căsătoriţi de multă vreme, este unul din principalele motive care m-au determinat să scriu aceste scrisori. Să nu uităm asta şi să nu avem pretenţii exagerate.

Avem dreptul, desigur, să ştim unele lucruri despre tovarăşul nostru de viaţă “numaidecât, acum”. La fel şi el. Multe altele însă au nevoie de timp ca să poată trece puntea comunicării dintre noi. De aceea, a iubi aşa cum trebuie înseamnă să poţi avea răbdare.

Tema aceasta este infinită. Aud din nou de departe cunoscutul toboşar; cântă totdeauna aceeaşi melodie - drumul către ceruri este lung şi anevoios!

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu arta comunicării între noi. Dacă totuşi insistaţi să o învăţaţi, este posibil să simţiţi cândva una dintre cele mai puternice emoţii; va fi clipa când veţi putea comunica fără cuvinte, “în tăcere”. Va fi o clipă minunată. Veţi face plimbări lungi, veţi sta pe malul mării şi în aceeaşi clipă sufletele voastre vor împărtăşi aceleaşi sentimente într-o comunicare tacită. Cuvintele nu-şi vor mai avea rostul şi inimile voastre se vor bucura în pace.

Îţi voi încredinţa rugăciunea pe care mă străduiesc să o repet înainte de fiecare predică a mea. Am luat-o de la un profesor înţelept, care cunoştea valoarea lucrurilor ce se spun şi greutatea lucrurilor care nu se spun. Poate vă va fi preţioasă în viaţa voastră comună: “Pune, Doamne, pază gurii mele Şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.”
Tata
(din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”
Editura: Bizantina )

Copyright © 2008 Jurnalul Anei -Madalina

Ana

RUGĂCIUNEA SUB ASCULTARE

Călătoria noastră pe acest pământ nu este întâmplătoare, ci este un pelerinaj de împăcare prin rugăciune, căci numai prin rugăciune se deschid comorile Dumnezeirii şi numai prin rugăciune facem ca bunătatea lui Dumnezeu să se reverse peste noi.
Problematica rugăciunii o vom discuta îndreptându-ne atenţia în două direcţii:
1. Rugăciunea particulară.
2. Rugăciunea în Biserică.

1. RUGĂCINEA PARTICULARĂ
Edificiul vieţii sufleteşti este susţinut de trei piloni:
a) – Rugăciunea permanentă;
b) - Citirea Sfintelor Cărţi;
c) - Ostenelile trupului.

a) Rugăciunea permanentă - element indispensabil oricărui progres duhovnicesc - ne procură puterea Duhului Sfânt, energia harică necreată care izvorăşte din Sfânta Treime şi care vine asupra noastră, ne întăreşte şi ne luminează.
Prin rugăciune, ne unim cu Dumnezeu printr-un elan personal, ce ne permite, cu întreaga fiinţă, să participăm la viaţa divină. Omul, încă de la creaţie, s-a adresat şi s-a rugat Creatorului, rugăciunea fiind o puternică legătură între om şi Dumnezeu.
Însuşi Dumnezeu a aşezat rugăciunea în Biserica Sa şi în fiecare creştin, care se pregăteşte pe sine pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Omul, când se roagă, stă de vorbă cu Dumnezeu. De aceea, rugăciunile creştinilor, făcute în duh şi adevăr, sunt luate de Sfinţii Îngeri şi duse înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea întăreşte pe cei slăbănogi şi aduce în staulul Mântuitorului pe cei rătăciţi. Ea este plăcută lui Dumnezeu numai atunci când mintea noastră, curăţită de păcate, se va coborî în inimă.

Rugăciunea produce o schimbare atât în subiectul care se roagă, cât şi în atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi. Şi la Dumnezeu există o alternare de manifestare, oprind pe una şi acţionând pe alta, în funcţie de schimbarea omului. Omul lui Dumnezeu e omul rugăciunii şi numai omul rugăciunii poate să fie omul lui Dumnezeu.
Cine părăseşte rugăciunea şi cuvântul lui Dumnezeu, încetul cu încetul se lasă la vale ca peştele cel mort, după valul lumii, şi se robeşte inima lui de patimi şi de dulceţile acestei lumi trecătoare, depărtându-se de scopul pentru care a fost creat de Dumnezeu.
Creştinul care nu se roagă, este ca o casă clădită pe nisip, pe care o povârnesc viforele şi o surpă apele, ca o ţară fără armată, care se cucereşte cu multă înlesnire de vrăjmaşii săi. Sufletul creştinului care nu se roagă se biruieşte foarte uşor de diavoli, care îl fac a primi în fiinţa sa tot păcatul şi toată răutatea. Mare este prăpastia care se deschide înaintea lui, mare şi cumplită este căderea lui.
De creştinul care se îngrădeşte pe sine cu rugăciuni şi molitfe nu cutează a se apropia spiritele rele, fiindcă se tem şi se cutremură de puterea ce o are asupra lor sfânta rugăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, făcută dreaptă şi cu cugetare adâncă la însemnătatea ei. Casele creştinilor în care se fac rugăciuni se sfinţesc mereu.
Sfânta rugăciune întăreşte sufletele creştinilor, mai mult decât întăreşte pâinea trupul omenesc. Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea, în toată viaţa oamenilor.
Rugăciunea poate să pătrundă până în ceea ce psihologii numesc subconştient, pentru că inima şi mintea, în rugăciune, sunt în mod indisolubil unite.
Când două, trei, patru sau mai multe persoane se unesc în acelaşi scop, puterea rugăciunii este multiplicată la infinit.
Sfânta Scriptură spune:“Vai de cel ce rămâne singur”. În schimb, în doi, suntem de neclintit. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt vom fi capabili să lucrăm la mântuirea noastră.
Dacă vom căuta să împlinim voia lui Dumnezeu cu simplitate, smerenie şi rugăciune, Dumnezeu poate să transforme orice situaţie, chiar şi cea mai grea, în bine. Numai să transformăm tot ceea ce trebuie să facem în rugăciune, după cum ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”.
Nimic nu poate să ţină dacă Dumnezeu nu participă El însuşi la construcţie. Când mintea şi inima noastră sunt îndreptate spre Dumnezeu, totul devine uşor. Deci să nu pierdem timpul trăind fără rugăciune.
Să ne rugăm dimineaţa, seara, noaptea şi în celelalte clipe ale vieţii noastre de zi cu zi, să ne rugăm unii pentru alţii.
Ordinea fundamentală în care trebuie să ne rugăm este următoarea:
a) - rugăciunea de slăvire şi mulţumire;
b) - rugăciunea de pocăinţă;
c) - rugăciunea de cerere.
a) Prin rugăciunea de mulţumire suntem datori întotdeauna a mulţumi lui Dumnezeu pentru viaţă, pentru sănătate, pentru boală, pentru copii, pentru pâinea cea de toate zilele, pentru făgăduinţa vieţii de veci şi pentru Trupul şi Sângele Domnului, atât în cadrul rugăciunilor săvârşite în intimitatea fiinţei noastre, cât şi în Biserică, prin tot felul de rugăciuni de mulţumire şi mai ales prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
“Doamne, cu umilinţă şi smerenie Îţi mulţumesc pentru boala pe care mi-ai dat-o, pentru a ajunge şi eu nevrednicul la cunoştinţa Adevărului”.
b) Prin rugăciunea de pocăinţă ne aducem aminte mereu că am greşit şi ne exprimăm părerea de rău pe măsura păcatului săvârşit. Numai prin rugăciunea de pocăinţă luăm virtute şi putere asupra păcatului.
c) Prin rugăciunea de cerere, fiecare din noi dorim ca Dumnezeu să asculte cererile noastre şi să ne împlinească tot ceea ce cerem. Pentru ca Dumnezeu să asculte cererile noastre şi să ni le împlinească, trebuie ca şi noi să respectăm poruncile Lui şi să împlinim voia Lui.
“Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi.
Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale”. (Ps. 49; 16, 15)
Pentru a primi răspuns bun la rugăciunile pe care le adresăm Tatălui nostru ceresc trebuie:
 să fim vrednici Darului Divin, prin ascultarea, păzirea şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu;
 să ne rugăm după legile şi voia lui Dumnezeu, în duh şi adevăr;
 să ne rugăm pururea, în orice vreme şi în orice loc;
 să nu cerem vreun lucru putred, pământesc, vătămător de suflet;
 ceea ce cerem să nu fie numai spre folosul nostru, ci şi pentru binele tuturor creştinilor, spre mântuirea şi fericirea sufletelor şi spre slava lui Dumnezeu;
 să nu ne rugăm pentru a deveni nefericiţi vrăjmaşii noştri, nici pentru pieirea lor - ci pentru mântuirea lor.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului şi mulţumirea duhovnicească. Oriunde suntem, suntem liniştiţi, orice facem, suntem mulţumiţi, ştiind că toate sunt rânduite de la Dumnezeu, care ne vede permanent şi cunoaşte nevoile noastre.
Următorul folos al rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent că rugăciunea o realizăm prin cuvinte, cu mintea sau cu inima.
Fiecare, după cum îl îndeamnă cugetul, duhul şi duhovnicul, aşa să se roage, numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos care izvorăşte lacrimi de umilinţă, care ne ajută să părăsim păcatele şi să creştem în dragoste, în smerenie şi în credinţă. Prin lacrimi multe, ne limpezim ochii sufletului, iar prin rugăciunea neîntreruptă a minţii ne învrednicim de unirea nemijlocită cu Dumnezeu. Mintea este liturghisitorul, iar inima este altarul pe care mintea noastră aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii.
Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune şi pocăinţă.
Mulţi creştini se plâng că Dumnezeu i-a părăsit şi nu le-a dat cele ce au cerut şi aşteptat ei. Aceasta este şoapta diavolului, care întotdeauna caută a îmbrânci lumea în prăpastia deznădejdii. Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, însă oamenii, din nefericire, pironindu-şi minţile lor la deşertăciunile veacului acestuia înşelător, uită, părăsesc pe Dumnezeu sau nu se roagă aşa cum trebuie, precum ne învaţă Mântuitorul. “Rugaţi-vă şi privegheaţi neîncetat ca să nu cădeţi în ispită...”. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină”. (Ioan 16, 24)
Vom aminti, în continuare, principalele însuşiri ale rugăciunii în familie:
 rugăciunea trebuie să se facă în taină, ca să nu ştie vecinii şi rudele cum şi cât se roagă şi posteşte fiecare în casă;
 rugăciunea să se facă în comun, cu toţi membrii familiei - părinţi, fii şi nepoţi, căci zice Domnul: “Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20);
 rugăciunea să se facă din inimă, cu credinţă, cu post şi metanii după putere, cu statornicie şi multă smerenie;
 rugăciunea să se facă neîncetat, adică în tot timpul şi tot locul, atât din carte, cât şi liber, din memorie, repetând mereu pe cale şi la lucru rugăciuni scurte, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: “Rugaţi-vă neîncetat”. (I Tesaloniceni 5, 17)
Rugăciunile pe care trebuie să le facă familia sunt următoarele:
- rugăciunile dimineţii din Ceaslov sau din Cartea de rugăciuni. La acestea se mai adaugă, după râvna şi timpul fiecăruia, un acatist şi una sau două catisme din Psaltire şi cel puţin zece metanii;
- rugăciunile serii: înainte de culcare, să se citească întâi rugăciunile spre somn şi Paraclisul Maicii Domnului; apoi să se citească o catismă din Psaltire şi să se facă cel puţin zece metanii şi astfel cerându-şi iertare cei mai mici de la cei mai mari, adică copiii de la părinţi şi însemnându-şi patul cu semnul Sfintei Cruci, să sărute icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului şi să se culce fiecare în patul său, dând laudă lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.
Acestea sunt rugăciunile zilnice minime, obligatorii creştinului ortodox, iar cine doreşte să se roage mai mult, să urmeze sfatul părintelui duhovnic.
Bolnavii şi creştinii infirmi sunt datori să ştie pe de rost şi să spună în fiecare seară şi dimineaţa măcar rugăciunile începătoare, adică Împărate Ceresc, Preasfăntă Treime..., şi Tatăl nostru, apoi Crezul, Psalmul 50 şi Cuvine-se cu adevărat... şi să facă câteva metanii sau închinăciuni după putere.
Cei foarte bolnavi, ca şi copiii sub 6 ani sunt datori să facă Sfânta Cruce şi să rostească măcar Tatăl nostru de câteva ori pe zi sau să le citească cineva regulat rugăciuni din Ceaslov, lângă patul de suferinţă.
Cei ce sunt la spitale, cei grav bolnavi, cei operaţi, infirmi, orbi, neştiutori de carte şi mamele care nasc trebuie să se roage în taină, cu mintea şi cu inima curată rostind mereu Tatăl nostru şi să-şi facă semnul Sfintei Cruci. Apoi să repete în gând Rugăciunea lui Iisus zicând: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”. Dacă nici atât nu pot, din cauza durerii, să zică de mai multe ori: Doamne miluieşte-mă! Doamne ajută-mi! Doamne iartă-mă! Doamne ai milă de mine!
Dumnezeu cere în mod deosebit de la cei bătrâni şi bolnavi, să rabde cu bărbăţie boala şi bătrâneţea şi să nu cârtească în suferinţă, ca să nu-şi piardă mântuirea. Apoi să se roage mereu, să nu-şi lipească inima de avere, să fie în pace cu Dumnezeu şi împăcaţi cu toţi oamenii, să fie spovediţi din copilărie, să primească lunar Sfânta Împărtăşanie şi să mulţumească Domnului pentru toate, aşteptând cu nădejde despărţirea de trup.
Cel ce rabdă toate şi se roagă Domnului cu lacrimi şi smerenie dobândeşte sfârşit bun şi odihnă veşnică sufletului său.
De va fi cazul să nu ne mai putem scula cu viaţă, atunci să fim cu grijă să ne găsească moartea rugându-ne, cu nădejdea la Dumnezeu. “Căci în ce ne va găsi moartea în aceea ne va judeca...”
Să nu ne întristăm peste măsură pentru păcate, chiar dacă am făcut multe, căzând în deznădejde. “Căci nu este păcat care să biruiască iubirea Lui de oameni”.
Să ne ostenim a face rugăciuni cu toată evlavia şi credincioşia şi să nu ne pierdem nădejdea în mila cea mare a lui Dumnezeu. “Petreceţi întru Mine şi Eu întru voi”, deci El însuşi ne-o cere poruncindu-ne pentru a ajunge cu toţii să trăim simţul rugăciunii.
Dacă cei bolnavi, din pricina neputinţei lor, nu vor putea lua parte la slujbele care se săvârşesc în Sfânta Biserică, să-şi trimită gândul în Biserică şi să cugete la Dumnezeu în tot timpul săvârşirii slujbelor. Lucrul acesta va echivala pentru ei cu o rugăciune făcută în Biserică.
Membrii familiilor care au bolnavi în casă, să-i întărească în credinţă şi răbdare, amintindu-le de suferinţele Domnului pe Cruce precum şi de suferinţele altor bolnavi care au pătimit cu răbdare.
Apoi, trebuie să-i îngrijească cu multă răbdare, blândeţe şi dragoste, având datoria creştinească pentru ei aşa cum spune Mântuitorul:“Bolnav am fost şi M-aţi cercetat”. (Matei 25, 36)
Dacă cei bolnavi şi infirmi sunt inconştienţi sau muribunzi, să se roage rudele apropiate zilnic pentru ei, citindu-le câteva rugăciuni scurte şi să atingă de fruntea lor Crucea şi Icoana Mântuitorului. Apoi să cheme preotul să le citească rugăciuni speciale de iertare şi uşurare, să facă Taina Sfântului Maslu pentru ei, să-i spovedească şi să-i împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
În situaţia când soţii nu pot să se roage, fiind bolnavi, să pună pe copii să se roage în locul lor şi să facă metanii.
Dorim, în continuare, să menţionăm cele mai uzuale rugăciuni ale familiei:
a) Rugăciunea Tatăl nostru;
b) Rugăciunea lui Iisus;
c) citirea psalmilor, acatistelor şi paracliselor.
a) Rugăciunea Tatăl nostru ne-a fost dată de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. (Matei 6, 9-13)
b) Rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea minţii: “Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” constă în repetarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos mereu, cu căinţă şi smerenie.
Rostirea ei taie ca o sabie toate patimile şi gândurile din inimile noastre, izgoneşte diavolii şi uneşte mintea cu inima prin darul lui Dumnezeu. Poate fi rostită oriunde şi oricând şi este foarte potrivită pentru tensiunea lumii moderne actuale, fiind recomandată în toate etapele vieţii duhovniceşti, de la cea mai elementară până la cea mai avansată.
c) Psalmii, acatistele şi paraclisele se recomandă de părinţii duhovniceşti la vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie, boală şi alte necazuri.
Cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos. Cine citeşte Psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei. “Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii”. (Sf. Efrem Sirul) După învăţăturile Sf. Vasile cel Mare, Psaltirea este cea mai mare autoritate medicală din lume, fiind inspirată de Dumnezeu şi scrisă de Duhul Sfânt, având o practică de cca. 3000 ani. În Psaltire găsim un întreg spital sufletesc cu doctoria potrivită pentru boala fiecăruia, care face să înceteze suferinţele cele mari.De asemenea, tot Sf. Vasile cel Mare, arată că Psaltirea îngrijeşte de creştinul bolnav şi-l păstrează întreg pe cel sănătos. Ea face ca patimile adunate de-a lungul vieţii să nu se mai întoarcă în suflete şi să fie îndepărtate.
Prin acatiste şi paraclise, cerem Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să fie alături de noi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, să se roage pentru noi, să mijlocească pentru noi.
Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie, spune: “Pe acestea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”. Adică să le facem şi pe unele şi pe altele, după a noastră râvnă şi putere.
Timpul cel mai potrivit pentru Sfânta rugăciune este la miezul nopţii, după cum ne îndeamnă şi psalmistul: “La miezul nopţii m-am sculat, ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale”. (Ps. 118; 62) “Noaptea ridicaţi mâinile voastre către cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul şi pământul”. (Ps. 133, 2-3) şi aceasta pentru că, noaptea, mintea şi inima sunt eliberate de grijile trecătoare, iar creştinii se pot ruga în linişte. De aceea, Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea de noapte, rugăciune de aur, cea de dimineaţă, rugăciune de argint şi cea din timpul zilei, rugăciune de lut, fiindcă este amestecată cu multe griji şi gânduri, după cum bine ne mărturiseşte dumnezeiescul apostol Pavel:“Rugaţi-vă neîntrerupt, fără mânie şi gânduri”. (I Tes. 5, 15 şi I Tim. 2, 8) Şi bine a zis Sfântul: fără gânduri, căci tot gândul despărţind mintea de Dumnezeu, chiar de pare bun, e diavol întreg, care se străduieşte să depărteze şi să distragă mintea de la Dumnezeu şi s-o atragă la grijile şi la plăcerile lumeşti, iar înlăuntrul inimii să sugereze porniri, satisfacţii şi alte idei bune sau rele, cărora nu trebuie să le dăm atenţie. Iar toată lupta sufletului nostru este să nu despărţim mintea de Dumnezeu. Vom putea realiza acest lucru dacă vom ţine mintea tot timpul acolo unde avem şi trupul, ca să nu se găsească între Dumnezeu şi inima noastră nimic ca zid despărţitor, ce poate să ne întunece şi să ne despartă de Dumnezeu.
În finalul acestor câtorva aspecte legate de rugăciunea permanentă, dorim să reamintim că toată rânduiala creştinească din familie, adică rugăciunea zilnică, canonul de rugăciuni şi metanii pentru păcate, postul, spovedania, Sfânta Împărtăşanie, să le împlinim sub ascultarea şi sfatul duhovnicului familiei, pentru a căpăta fiecare din noi voinţa şi puterea de a împlini toate, obţinând în final liniştea în casă, pace în suflet şi împliniri în viaţă.
b) Citirea Sfintelor Cărţi
Când ne rugăm cu evlavie, stăm de vorbă cu Dumnezeu, ne punem sub scutul Lui, iar când citim, prin Sfintele Cărţi stă de vorbă Dumnezeu cu noi, făcându-ne cunoscută voia Lui cea Sfântă.
Biserica îndeamnă pe credincioşii săi a citi: Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, Proloagele şi alte cărţi de învăţătură binecuvântate de Sfinţiţii Ierarhi.
Sfânta Scriptură, stâlp de reazăm şi motiv de inspiraţie în arta trăirii după Dumnezeu, porneşte izvorul lacrimilor şi ne ajută să dobândim pacea sufletească, mai ales în vremuri de cumpănă. Aşa cum este cu neputinţă a se spăla rufele fără apă, la fel şi sufletul nu se poate curăţi de murdăria păcatelor fără apa cea vie a cuvântului lui Dumnezeu. “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”. (Matei 4, 4)
Este necesar de asemenea să citim fără odihnă, minunatele fapte şi pătimirile Sfinţilor pentru:
 a ne minuna de credinţa lor şi a ne forma reprezentarea modelelor de oameni care au trăit după Evanghelie;
 a vedea nevrednicia noastră;
 a ne stăpâni trebuinţele cele trupeşti.

c) Ostenelile trupului
Sunt un mijloc de progres duhovnicesc, atât prin faptul că slăbesc intensitatea impulsurilor fireşti ale trupului, cât şi prin faptul că pironesc mintea asupra lucrului, oprind-o astfel de la vagabondări nefolositoare. Deasemenea, să reţinem învăţătura sfinţilor părinţi că “Duhul Sfânt nu vine decât într-un trup istovit”.
Demn de reţinut este şi faptul că omul se poate împărtăşi cu Dumnezeu în două chipuri:
a) - în mod văzut;
b) - în mod nevăzut.
a) Împărtăşirea în mod văzut se realizează cu TRUPUL şi SÂNGELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, o singură dată pe zi, la un anumit interval de timp, de obicei în posturi.
b) Împărtăşirea în mod nevăzut cu Dumnezeu o putem realiza de mii de ori pe zi în funcţie de sârguinţa noastră. Aşa s-a împărtăşit nevăzut cu Dumnezeu Maria Egipteanca, în cei 47 de ani cât a vieţuit în pustie, de stătea la rugăciune ridicată în văzduh ca de trei palme, şi numai o singură dată s-a împărtăşit în chip văzut cu Sfintele Taine.
Căile de împărtăşire nevăzute sunt:
1. Împărtăşirea pe calea Rugăciunii Duhovniceşti Mintale.
2. Împărtăşirea pe calea Poruncilor lui Hristos.
3. Împărtăşirea prin auz.
4. Împărtăşirea prin Miride.

1. Împărtăşirea pe calea Rugăciunii Duhovniceşti Mintale o realizăm când împlinim rugăciunile uzuale ale familiei menţionate în materialul anterior.
2. Referitor la împărtăşirea pe calea Poruncilor lui Hristos, Mântuitorul ne promite:
“Cel ce mă iubeşte pe Mine şi are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, Eu şi Tatăl vom veni la el şi vom face locaş în el”.
“Domnul nostru Iisus Hristos se află ascuns în poruncile Lui” - zice Sfântul Marcu Ascetul. Deci lucrând noi poruncile lui Hristos, ţinând post, dând milostenie, făcând rugăciuni, priveghere, înfrânare, Îl primim pe Hristos pe calea poruncilor Lui.
3. Împărtăşirea prin auz o realizăm prin ascultarea Cuvântului rostit în Sfintele Biserici şi Citirea în Sfintele Cărţi acasă, după cum ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel:
“Credinţa vine prin auz şi auzul prin Cuvântul lui Dumnezeu”.
4. Împărtăşirea prin Miride.
În fiecare Duminică, sărbătoare şi peste săptămână, când pot şi au nevoie pentru casa şi sufletul lor, credincioşii sunt datori să meargă la Biserică din timp, la începutul utreniei, să dea pomelnic la Sf. Altar şi să li se scoată la Proscomidie părticele pentru ei, pentru toţi ai casei lor, vii şi răposaţi şi mai ales pentru cei bolnavi. Pomenirea regulată la Sfânta Liturghie un timp cât mai îndelungat este de mare ajutor atât pentru noi cei vii, cât şi pentru cei răposaţi.
Cunoscând acum că rugăciunile au o mare valoare, putere şi trecere înaintea Atotputernicului Dumnezeu, ştiind că prin ajutorul lor noi dobândim toate cele de folos, în toate împrejurările, trebuinţele, strâmtorările şi primejdiile vieţii, să ne rugăm lui Dumnezeu fierbinte, din adâncul inimii şi sufletului nostru, zicând ca psalmistul:
“Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne!
Doamne, auzi glasul meu”. (Ps. 129, 1)
“Dumnezeule, spre ajutorul meu, ia aminte !
Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-Te”. (Ps. 69, 1)
(din ÎNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SĂNĂTĂŢII -Mihai Popa)

Gardasil -brrrrrrr- Fereasca, Sfantul!!!

Am trecut articolul la "fara eticheta" caci, altfel l-as trece la - mortal- dupa cate am citit despre acest "vaccin".
Nu am ce sa spun eu nou despre vaccinul asta, pot doar sa va impartasesc ca eram tare trista la gandul ca,in seara asta ,toate invataoarele de clasa a patra ale scolii unde functionez eu aveau sedinta cu parintii pentru acceptul / sau nu- in legatura cu acest vaccin, si ma gandeam cu groaza ca mamicile, nefiind prea bine puse in tema vor semna pentru vaccinare...
Ei bine, nu stiu cate vor fi semnat pentru, intrucat nici nu am participat la sedinte, si nici nu am ramas dupa program sa aflu, voi afla oricum zilele urmatoare.
De unde vine surpriza mea? De la colegele mele dragi, carora le multumesc pentru ca sunt niste oameni extraordinari-TOATE- si, va pot spune,cat m-a bucurat sa vad cat de instruite sunt ele in legatura cu aceasta tema.
Nici una, intrebata personal nu era pentru vaccinare, toate citisera materiale despre vaccin insa,va dati seama ca niste dascali nu isi pot permite sa influenteze in vreun fel, dar stiu sigur ca vor prezenta tot ce stiu si au citit cu obiectivitate ,si asta ma bucura,enorm.

Sunt convinsa ca parintii scolii noastre vor putea decide in cunostinta de cauza, si asta datorita colegelor si colegilor mei.

Cateva fotografii din pliantul Provita, imbunatatite putin de un bun prieten,Daniel. Multumesc,Dan!






DOAMNE,APARA-NE!
Ana

Pelerinajul meu in Tara Sfanta.

Tot ziua a treia


Aceasta a treia zi s-a incheiat cu vizitarea Asezamantului Romanesc de la Ierihon,care este inca in lucru.
Ierihonul este cel mai vechi oras din lume,situat in cel mai jos punct de pe glob, ca altitudine - 400 m sub nivelul marii la nord-est de Ierusalim, cam la 40 de kilometri distanta, fiind in prezent un soi de "insula" palestiniana pe pamantul Israelului.


Biserica romaneasca, pictata in stil bizantin de doi pictori din Bucuresti, este foarte frumoasa (lipseste doar catapeteasma, care nu era gata atunci cand am fost eu acolo),si mai sunt cladirile din piatra si marmura care mai au multe spatii comune neterminate.
Pictura este superba,in culori frumoase,pe care va las sa o admirati in cateva dintre fotografiile facute de mine aici.



















Nu ai cum sa uiti asa un loc,sper ca v-ati convins.

Ana

Anamneza, intre chronos si kairos - Parintele Gheorghe Holbea

Pr Gheorghe Holbea: Anamneza, intre chronos si kairos - perspectiva crestina. Conferinta a fost sustinuta in cadrul Simpozionului "Serile Filocalice" organizat de ASCOR – filiala Bucuresti, in colaborare cu Arhiepiscopia Bucurestilor. (23.11.2008)

Moastele Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului, la Catedrala Patriarhala

Duminica seara, 23 noiembrie 2008, au sosit, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, moastele Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului, fiind aduse de catre Inaltpreafintitul Dionisie de Corint - Grecia. Sfantul Sofronie a fost mare aparator al Ortodoxiei in secolul al VII-lea si autorul multor cantari, rugaciuni si scrieri liturgice.




Sfantul Sofronie al Ierusalimului

Sfantul Sofronie al Ierusalimului (550-638), patriarh al Ierusalimului din anul 634, s-a nascut la Damasc in anul 550 (dupa unii in 560). Inainte de a fi imbratisat viata monahala, a predat retorica, de unde si denumirea de Scolasticul. A fost ucenic si prieten al lui Ioan Moshu. A intrat in monahism la manastirea Sfantul Teodosie de langa Ierusalim. Aici s-a imprietenit cu Ioan Moshu pe care l-a insotit in peregrinarile sale in Siria, Palestina, Egipt si la Roma. Se pare ca in perioada sederii la Alexandria a urmat si cursurile scolii de aici. A revenit la Ierusalim, aducand cu sine trupul neinsufletit al lui Ioan Moshu, pe care l-a inmormantat in cimitirul manastirii Sfantul Teodosie. Alaturi de Sfantul Maxim Marturisitorul, Sofronie se angajeaza in lupta impotriva monotelismului, fiind cel dintai care i-a sesizat pericolul. In 633, pe cand se afla in Egipt, are o disputa asupra monotelismului cu Cyrus al Alexandriei. De aici, merge la Constantinopol pentru a trata cu Patriarhul Serghie, adept si el al monotelismului, insa fara succes. Pentru a avea mai mult succes in lupta sa, el face o colectie de texte patristice care afirma doua lucrari in Hristos. Este ales patriarh de Ierusalim la scurta vreme dupa 634, in sinodul de alegere, el tine un discurs in care respinge cu tarie noile teze monotelite.

Dupa intronizare, trimite acest discurs sub forma unei scrisori enciclice, patriarhilor orientali si papei Honoriu, la care anexeaza si dosarul de citate patristice mentionat mai sus, in care dezvaluie primejdia ereziei monotelite, sustinand cu argumente teologice solide existenta a doua lucrari in Hristos. Desi el insusi a luptat pentru apararea Ierusalimului, batranul Sofronie a fost obligat de sparta sa medieze predarea Cetatii Sfinte cuceritorilor arabi, condusi de Omar in anul 637, reusind totusi sa mentina diverse drepturi religioase si civile pentru crestini in schimbul unui tribut anual. Se stinge din viata la un an dupa acest eveniment trist, adica, in 638. Opera lui Sofronie abordeaza teme dogmatice, aghiografice si pastorale. Cea mai importanta lucrare dogmatica a sa este Scrisoarea de intronizare sau sinodala, care concentreaza invatatura sa hristologica. Dupa ce prezinta invatatura despre Sfanta Treime si intrupare, el abordeaza principiul fundamental al hristologiei: in Hristos se afla un ipostas sau persoana si doua naturi sau firi. Savarsirea lucrarilor se face dupa principii distincte, pentru ca firile si-au pastrat nestirbite puterile lor lucratoare. In Hristos exista deci doua lucrari, doua energii. El nu vorbeste despre doua vointe, insa, intrucat vorbeste despre doua lucrari, acest lucru este implicit. Cele doua lucrari se manifesta liber si nestingherit.

Tot in plan dogmatic mentionam Florilegiul patristic in doua carti cuprinzand 600 de marturii din scriitorii bisericesti si din Parintii Bisericii, care atesta existenta a doua lucrari in Hristos. Lucrari aghiografice: Viata Sf. Ioan cel Milostiv, in colaborare cu Ioan Moshu, si Viata sfintilor martiri Chir si Ioan. Se pare ca Viata Sfintei Maria Egipteanca nu ii apartine.

Lucrari pastorale: au supravietuit noua predici din vremea pastoririi sale ca patriarh, unele fiind pastrate doar in traducere latina. Predica la Bunavestire contine motive doctrinare hristologice de interes deosebit. Majoritatea predicilor au fost tinute cu ocazia marilor sarbatori crestine si contin idei dogmatice profunde. La acestea se adauga doua scrieri disciplinare privind taina spovedaniei si botezul Apostolilor, din care exista doar cateva fragmente.

Paralel cu lucrarile sale in proza, Sofronie a scris si versuri, fiind autor al unei colectii de Ode anacreotice, in numar de 23 de ode, adica poezii in metru anacreotic, ca imitatie a lui Anacreon, dar nu si cu un continut anacreotic. Se pare ca si Maxim Marturisitorul a scris in acelasi vers, daca poezia lui este autentica, intre productiile sale poetice, retinem ode la diverse sarbatori bisericesti si cateva idiomele. Oda 14 descrie distrugerea Ierusalimului de catre arabi. Chiar daca opera sa nu este una dintre cele mai bogate, ceea ce a ramas de la el, il dezvaluie ca pe un bun teolog, si un fin ganditor a carui perspicacitate si acuratete doctrinara stau la temelia formulei doctrinare promulgata de sinodul VI ecumenic de la Constantinopol.

Prof. Dr. Remus Rus
(sursa)