{ Sf. Maslu }

Ieri , la Sf Maslu...

Spre rusinea mea, desi merg de ani de zile nu retin cate Evanghelii se citesc... uneori imi par 7 ,alteori 12 dar probabil numar si Apostolii
Asa ca am cautat si pun aici,in primul rand pentru mine, cuvant de invatatura si textul Sf Taine a Maslului.

Slujba sfântului maslu 
Această Sfântă Taină este folositoare tuturor creştinilor bolnavi de boală trupească sau sufletească, căci le dă tămăduire trupului şi iertare sufletului. Pentru aceasta se cuvine preoţilor să sfătuiască pe toţi creştinii, care vor cere a li se săvârşi această Taină, ca mai întâi să‑şi cerceteze cugetul şi să se mărturisească la duhovnic. Apoi, adunându‑se şapte preoţi sau trei numai, în biserică sau în casă, se îmbracă cu epitrahile şi feloane; se aşază o masă, pe care se pune un vas cu făină de grâu şi în mijlocul lui o candelă cu untdelemn curat; în făină se înfig şapte beţişoare înfăşurate pentru ungere. Lângă vas se aşază lumânări şi Sfânta Evanghelie. Şi stând preoţii în jurul mesei, preotul‑protos cădeşte masa şi toată biserica sau casa şi pe cei de faţă, apoi, stând în faţa mesei şi căutând spre răsărit, face începutul aşa:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…
iar strana Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie;
Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Doamne miluieşte (de 12 ori) Slavă…, Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi
Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… (caută‑l la Aghiasma mică, pagina 151).
 Apoi ectenia mică: Iară şi iară… şi vosglas: Că Ţie se cuvine toată slava… Apoi cântăm: Aliluia, glasul al 6‑lea. Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi… Stih: Miluieşte‑mă, Doamne, că pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…

 Stih: Miluieşte‑mă, Doamne, că neputincios sunt…
 Şi troparele acestea, glasul al 6‑lea: Miluieşte‑ne pe noi, Doamne, miluieşte‑ne pe noi…
Slavă… Doamne, miluieşte‑ne pe noi… Şi acum…,
 Uşa milostivirii… (acestea caută‑le la paginile 7‑8).
 Psalmul 50: Miluieşte‑mă Dumnezeule… (caută‑l la Aghiasma mică, pagina 152).

 Apoi CANONUL Facere a lui Arsenie

Cântarea 1, glasul al 4‑lea: Irmos: Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, trecând Israel… Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău. (Acest stih se zice la toate troparele). (letrină două rânduri) Cu untdelemnul îndurării Tale, Stăpâne, mângâind pururea sufletele şi trupurile oamenilor şi păzind prin untdelemn pe credincioşi, Însuţi şi acum, prin untdelemn, miluieşte pe cei ce caută scăpare la Tine. De mila Ta, Stăpâne, este plin tot pământul; pentru aceasta, cu untdelemnul Tău cel dumnezeiesc fiind unşi astăzi, cerem cu credinţă să ni se dea nouă mila Ta cea mai presus de minte. Slavă… Iubitorule de oameni, Care ai poruncit cu milostivire apostolilor Tăi să plinească ungerea Ta cea sfântă peste robii Tăi cei neputincioşi, pentru rugăciunile lor, miluieşte‑ne pe toţi cu ungerea Ta. Şi acum…, a Născătoarei: Una curată, ceea ce ai îmbogăţit adâncul păcii cu rugăciunile tale cele de‑a pururea către Dumnezeu, izbăveşte pe robul tău de toate neputinţele şi necazurile, ca neîncetat să te mărească pe tine.

Cântarea a 3‑a: Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând… (letrină două rânduri) Tu însuţi, Cel ce eşti minunat şi milostiv pentru oamenii cei credincioşi, dă, Hristoase, acestuia, ce boleşte cumplit, harul Tău de sus. Stâlparea cea de măslin ai arătat‑o odinioară spre încetarea potopului, prin milostivirea Ta cea dumnezeiască; mântuieşte, Doamne, prin untdelemnul Tău cel sfânt şi pe acesta ce pătimeşte. Slavă… Cu luminarea luminii celei dumnezeieşti, luminează cu mila Ta, Hristoase, pe acesta ce prin ungere vine acum, cu credinţă, spre mila Ta. Şi acum…, a Născătoarei: Caută de sus cu bunăvoinţă, Maica Făcătorului a toate, şi cu rugăciunile tale dezleagă suferinţa cea amară a acestuia ce boleşte.
Apoi Sedealna aceasta, glasul al 8‑lea: Podobie: Fluierele păstoreşti… Ca Cel ce eşti izvor dumnezeiesc al milei şi adânc al marii milostiviri, Îndurate, arată râurile milei Tale celei dumnezeieşti şi tămăduieşte pe toţi; revarsă izvoarele cele bogate ale minunilor şi spală pe toţi; că la Tine pururea alergând, cu căldură cerem har. Alta, glasul al 4‑lea: Podobie: Cel ce Te‑ai înălţat pe Cruce de bunăvoie… Doctorul şi ajutătorul celor ce sunt în dureri, Izbăvitorul şi Mântuitorul celor neputincioşi, însuţi, Stăpâne al tuturor şi Doamne, dăruieşte tămăduire neputinciosului robului Tău; îndură‑Te şi miluieşte pe acesta care mult a greşit şi‑l izbăveşte de păcate, Hristoase, ca să slăvească puterea Ta cea dumnezeiască.


 Cântarea a 4‑a: 
Irmos: Ridicat pe Cruce văzându‑Te, Biserica… (letrină două rânduri) Mântuitorule, Cel ce eşti mirul cel nestricăcios şi vărsat prin har, care curăţeşte lumea, îndură‑Te şi miluieşte pe acesta ce‑şi unge, cu credinţă în Dumnezeirea Ta, rănile cele trupeşti. Însemnând acum pe robii Tăi cu bucuria peceţii Tale, fă, Stăpâne, simţurile lor intrare de netrecut şi de necuprins pentru toate puterile cele potrivnice.

Slavă… Cel ce ai poruncit ca cei bolnavi să cheme pe sfinţii Tăi slujitori şi să se tămăduiască prin rugăciunile lor şi prin ungerea cu untdelemnul Tău, Iubitorule de oameni, mântuieşte cu mila Ta pe acesta ce pătimeşte.
 Şi acum…, a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară preasfântă, ceea ce eşti acoperământ tare şi păzitoare, liman şi zid, scară şi turn, miluieşte şi tămăduieşte pe acest bolnav, că la tine a alergat.

 Cântarea a 5‑a:
 Irmos: Tu, Doamne, lumina mea, în lume ai venit… (letrină două rânduri) Cel ce eşti adâncul milei, Bunule, miluieşte, Milostive, cu mila Ta cea dumnezeiască, ca un îndurat, pe acesta ce pătimeşte. Cel ce sfinţeşte de sus în chip tainic sufletele şi trupurile noastre, prin semnul dumnezeiesc al peceţii Tale, Hristoase, cu mila Ta tămăduieşte pe toţi.
 Slavă… Preabunule Doamne, Cel ce cu dragostea Ta cea negrăită ai primit ungere cu mir de la desfrânata, îndură‑Te de robul Tău. Şi acum…, a Născătoarei: Ceea ce eşti întru totul lăudată, curată, preabună stăpână, îndură‑te de cel ce se unge cu untdelemnul cel dumnezeiesc şi miluieşte pe robul tău.

 Cântarea a 6‑a:
 Irmos: Jertfi‑voi Ţie cu glas de laudă, Doamne… (letrină două rânduri) Iubitorule de oameni, Cel ce ai arătat prin cuvintele Tale ungerea împăraţilor prin untdelemn şi ai desăvârşit aceasta şi prin semnul peceţii Tale pentru arhierei, mântuieşte, ca un îndurat, şi pe acesta care pătimeşte. Demonii cei cumpliţi să nu se atingă de acesta ce‑şi însemnează simţurile cu ungere dumnezeiască, Mântuitorule, ci îl apără pe dânsul cu acoperământul slavei Tale. Slavă… Tinde mâna Ta din înălţime, Iubitorule de oameni, şi, sfinţind untdelemnul Tău acesta, Mântuitorule, dă‑l robului Tău spre sănătate şi izbăvire de toate bolile. Şi acum…, a Născătoarei: Maica Făcătorului, te‑ai arătat în casa Dumnezeului tău măslin roditor, prin care lumea s‑a umplut de milă. Pentru aceasta mântuieşte cu mângâierea rugăciunilor tale pe acesta ce pătimeşte.

 C O N D A C, glasul al 2‑lea Podobie: Căutând cele de sus… Cel ce eşti izvorul milei, Preabunule, izbăveşte de toată suferinţa pe aceştia ce cad cu credinţă fierbinte la mila Ta cea negrăită, Îndurate, şi, uşurându‑le neputinţele, dă‑le dumnezeiescul har de sus.

 Cântarea a 7‑a:
Irmos: În cuptorul persienesc pruncii lui Avram… (letrină două rânduri) Tu, Mântuitorule, Cel ce eşti singurul Dumnezeu, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti tuturor patimile sufletelor şi zdrobirile trupurilor, Însuţi vindecă şi pe acesta ce pătimeşte în neputinţe, tămăduindu‑l. Când se vor mirui capetele tuturor cu ungerea untdelemnului, Hristoase Doamne, acestuia care cere milă de la Tine dăruieşte‑i, cu mila Ta cea bogată, roada bucuriei şi a izbăvirii. Slavă… Sabie împotriva diavolilor este pecetea Ta, Mântuitorule; iar prin rugăciunile preoţilor, foc care mistuieşte patimile sufleteşti; pentru aceasta, cu credinţă, Te lăudăm pe Tine noi cei ce am primit vindecare. Şi acum…, a Născătoarei: Tu, cea care ai purtat în pântece pe Cel ce ţine toate în palmă şi L‑ai întrupat în chip minunat, după cum a bineplăcut lui Dumnezeu, te rugăm, Maica lui Dumnezeu, fă‑L milostiv pe Acela spre acesta care pătimeşte.

Cântarea a 8‑a:
 Irmos: Mâinile tinzându‑şi Daniel… (letrină două rânduri) Miluieşte‑ne pe toţi, Mântuitorule, după mare şi dumnezeiască mila Ta, că pentru aceasta ne‑am adunat noi toţi, ca, închipuind cu taină coborârea îndurărilor Tale, să aducem, cu credinţă ungere cu untdelemn robului Tău, pe care tămăduieşte‑l cu puterea Ta. Cu curgerile milei Tale, Hristoase, şi cu ungerile preoţilor Tăi, spală, Doamne, ca un îndurat, durerile şi rănile şi apăsările chinurilor acestuia ce este chinuit de suferinţele patimilor, ca, fiind mântuit, să Te slăvească pe Tine cu mulţumire.
 Slavă… Să nu îndepărtezi, Stăpâne, mila Ta de la noi cei ce însemnăm chipul plecăciunii celei de sus şi al bucuriei şi să nu treci cu vederea pe cel ce cu credinţă strigă pururea: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 Şi acum…, a Născătoarei: Preacurată, firea a primit ca o preamărită cunună naşterea ta cea dumnezeiască, care opreşte şi biruieşte cu puterea ei taberele vrăjmaşilor. Pentru aceasta, fiind încununaţi cu podoabele cele luminoase ale darurilor tale, pe tine te lăudăm întru tot cântată, stăpână.

Cântarea a 9‑a:
 Irmos: Piatra cea netăiată de mână… (letrină două rânduri) Caută din cer, Îndurate, şi arată mila Ta tuturor; trimite acum prin ungerea cea dumnezeiască a preoţilor ajutorul Tău şi tăria Ta celui ce aleargă la Tine, Iubitorule de oameni. Am văzut cu bucurie, Mântuitorule, preabunule, untdelemnul cel sfânt, pe care l‑ai primit prin dumnezeiasca Ta pogorâre mai mult decât cei ce se împărtăşesc de el şi îl dai în chip văzut celor ce se împărtăşesc de baia cea dumnezeiască.
 Slavă… Mântuitorule, îndură‑Te, miluieşte, izbăveşte de chinuri şi de dureri, şi apără de săgeţile celui viclean pe robii Tăi, tămăduindu‑le, ca un stăpân milostiv, sufletele şi trupurile cu harul cel dumnezeiesc.
Şi acum…, a Născătoarei: Fecioară, primind cântări şi rugăciuni de la robii tăi, izbăveşte, Preacurată, de patimi cumplite şi de dureri, cu rugăciunile tale, pe cel ce prin noi aleargă la acoperământul tău cel dumnezeiesc. Şi îndată se zice: Cuvine‑se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii; care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

LUMINÂNDA Podobie: Cercetatu‑ne‑ai de sus… Cu milă caută cu ochiul Tău, Bunule, spre rugăciunea noastră, a celor ce ne‑am adunat astăzi în biserica Ta cea sfântă, ca să ungem cu untdelemnul cel dumnezeiesc pe neputincioşii robii Tăi.


 La LAUDE Se pun stihirile pe glasul al 4‑lea, după podobia: Dat‑ai semn… Ai dat harul Tău prin apostolii Tăi, lesne Iertătorule şi Iubitorule de oameni, ca să tămăduiască cu untdelemnul Tău cel sfânt rănile şi bolile tuturor. Pentru aceasta şi acum, ca un îndurat, pe cel ce vine cu credinţă sfinţeşte‑l, miluieşte‑l, tămăduieşte‑l prin untdelemnul Tău de toată neputinţa şi‑l învredniceşte, Doamne, de desfătarea Ta cea nestricăcioasă. Cel ce ca un îndurat însemnezi, cu mâna Ta cea nevăzută, simţurile noastre prin untdelemnul Tău cel dumnezeiesc, caută din cer, Cel ce eşti necuprins cu mintea, spre cel ce aleargă la Tine cu credinţă şi cere iertare greşalelor, şi dăruieşte‑i tămăduire sufletului şi trupului, ca să te preaslăvească pe Tine cu dragoste, slăvind puterea Ta. Prin ungerea untdelemnului Tău şi prin atingerea preoţilor, Iubitorule de oameni, sfinţeşte de sus pe robii Tăi; izbăveşte‑i de boli şi de întinăciunea sufletului; curăţeşte‑i, spală‑i Mântuitorule, şi fereşte‑i de tot felul de sminteli; uşurează‑le durerile, izgoneşte‑le nevoile şi le risipeşte necazurile, ca un milostiv şi îndurat.
 Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:
 Pe tine te rog, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult‑lăudată, curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat Treimii celei dumnezeieşti, ca, mântuit fiind eu netrebnicul robul tău, să măresc puterea şi mila ta cea nemăsurată.

 După aceea: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…

Apoi troparul acesta, glasul al 4‑lea: Unule, Cel ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi celor ce pătimesc; izbăveşte‑i de boli şi de durerile cele amare; ridică‑i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. Acum, având untdelemn curat, pus în vas, se aprind şi lumânările şi diaconul zice: Binecuvintează, părinte. Iar preotul‑protos, luând Sfânta Evanghelie, însemnează chipul Sfintei Cruci peste untdelemn zicând: Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Citeţul: Amin.

 Diaconul zice ectenia aceasta: Cu pace Domnului să ne rugăm. Citeţul: Doamne miluieşte. Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm. Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm. Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într‑însa, Domnului să ne rugăm.
 Pentru ca să se binecuvinteze untdelemnul acesta (aici binecuvintează toţi preoţii untdelemnul), cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Pentru robul lui Dumnezeu (N), şi pentru cercetarea lui cea întru Dumnezeu şi pentru ca să vină peste dânsul harul Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să fie izbăvit el şi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău. Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind‑o; pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Preotul: Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea…

 După aceasta zice preotul cel dintâi Rugăciunea sfinţirii untdelemnului Diaconul: Domnului să ne rugăm. (letrină două rânduri) Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciunii acesteia, toţi preoţii binecuvintează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Apoi zic şi ceilalţi preoţi această rugăciune, până se plineşte de şapte ori. Iar după rugăciune se cântă aceste tropare, glasul al 4‑lea: Unule, Cel ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi celor ce pătimesc; izbăveşte‑i de boli şi de durerile cele amare; ridică‑i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Glasul al 4‑lea: Podobie: Arătatu‑Te‑ai astăzi… Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine cu pocăinţă: Tu eşti lumina cea strălucitoare a celor dintru întuneric.
 Glasul al 3‑lea: Podobie: Fecioara astăzi… Doamne, sufletul meu cel slăbit cu multe feluri de păcate şi cu fapte netrebnice, ridică‑l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul; ca fiind mântuit să strig Ţie: îndură‑Te, Hristoase, şi dă‑mi tămăduire.
 Glasul al 4‑lea: Cel ce ca ucenic al Domnului ai primit, o drepte, Evanghelia, cel ce ca mucenic ai cununa cea veşnică, şi ca rudă a Domnului ai îndrăznirea, iar ca ierarh ai mijlocirea, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 Glasul al 4‑lea: Podobie: Cel ce Te‑ai înălţat Dumnezeu, Cuvântul cel Unul‑Născut al Tatălui, Care a venit la noi în. Zilele mâi de pe urmă, te‑a arătat pe tine, minunate Iacov, întâi păstor şi dascăl al Ierusalimului şi iconom credincios al tainelor celor duhovniceşti. Pentru aceasta toţi te cinstim, apostole. Glasul al 3‑lea: Podobie: Fecioara astăzi… În Mira, sfinte, sfinţitor te‑ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind‑o, cuvioase, ţi‑ai pus sufletul pentru poporul tău; mântuit‑ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te‑ai sfinţit ca un mare tăinuitor al harului lui Dumnezeu. Acelaşi glas: Mare apărător te‑a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă‑L să ne dăruiască nouă mare milă. Acelaşi glas: Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.

 Glasul al 8‑lea: Sfinţilor cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi‑ne nouă. Glasul al 2‑lea: Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că izvorăşti minuni şi verşi tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre, ca cel ce eşti cuvântător de Dumnezeu şi de Hristos preaiubit. Al Născătoarei, asemenea: Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nesurpat, izvor de milă şi lumii scăpare, cu osârdie strigăm către tine: Născătoare de Dumnezeu stăpână, vino degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, ceea ce singură eşti grabnic ajutătoare. De va fi diacon zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul 1; Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine. Stih: Bucuraţi‑vă drepţilor întru Domnul.
 (1) APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, citire: (V, 10‑16) (letrină două rânduri) Fraţilor, luaţi ca pildă de suferinţă şi de îndelungă‑răbdare, pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdare: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult‑Milostiv este Domnul şi îndurător. Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi în judecată. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmul. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându‑l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi‑vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 8‑lea. Stih. Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne.

(1) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire: (X, 25‑37) (letrină două rânduri) În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de Lege, ispitindu‑L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Iar El i‑a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi. Dar el, vrând să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l‑au dezbrăcat şi l‑au rănit, au plecat, lăsându‑l aproape mort. Din întâmplare un preot se cobora pe calea aceea şi, văzându‑l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându‑l, i s‑a făcut milă şi, apropiindu‑se, i‑a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi punându‑l pe dobitocul său, l‑a adus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i‑a dat gazdei şi i‑a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i‑a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu‑ne Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte. Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea şi lăsarea păcatelor robului lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să i se ierte lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Diaconul: Domnului să ne rugăm. Preotul citeşte această

(1) Rugăciune (letrină două rânduri) Cel ce eşti fără de început şi fără de sfârşit, Sfinte al sfinţilor, Care ai trimis pe Unul‑Născut Fiul Tău să tămăduiască toată boala şi neputinţa sufletelor şi trupurilor noastre, trimite Duhul Tău cel Sfânt şi sfinţeşte untdelemnul acesta şi‑l fă robului Tău acesta (N), care se va unge, spre izbăvire desăvârşită de păcatele lui şi spre moştenirea împărăţiei cerurilor. Că Tu eşti Dumnezeu mare şi minunat, Care păzeşti legământul Tău şi dai mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine; Cel ce dai izbăvire de păcate prin Sfânt Pruncul Tău, Iisus Hristos; Care ne‑ai renăscut pe noi din păcat; Cel ce luminezi orbii şi ridici pe cei căzuţi; Care iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti; Cel ce ne‑ai scos din întuneric şi din umbra morţii, zicând celor din legăturile iadului: ieşiţi, şi celor din întuneric: descoperiţi‑vă. Că a strălucit în inimile noastre lumina cunoştinţei Unuia‑Născut Fiului Tău, de când S‑a arătat pentru noi pe pământ şi cu oamenii împreună a petrecut. Şi celor ce L‑au primit, le‑ai dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu prin baia naşterii din nou, dăruindu‑ne înfierea şi făcându‑ne părtaşi biruinţei asupra diavolului. Pentru că n‑ai binevoit a ne curâţi prin sânge, ci ai dat şi în untdelemnul sfinţit chipul Crucii, ca să ne facem noi turmă lui Hristos, preoţie împărătească, neam sfânt, curăţindu‑ne cu apă şi sfinţindu‑ne cu Duhul cel Sfânt. Însuţi, Stăpâne Doamne, dă‑ne har spre slujba Ta aceasta, precum ai dat lui Moise slugii Tale şi lui Samuel iubitului Tău şi lui Ioan alesului Tău şi tuturor celor ce au bineplăcut Ţie în fiecare neam şi neam. Aşa fă‑ne şi pe noi să fim slujitori ai legii Tale celei noi a Fiului Tău prin untdelemnul acesta, pe care sfinţeşte‑l cu scump Sângele Său, ca dezbrăcându‑ne de poftele cele lumeşti, să murim păcatului şi să viem dreptăţii, îmbrăcându‑ne în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ungerea cu sfinţenia ce va fi adusă untdelemnului acesta. Facă‑se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică. Ca şi cei ce se vor unge cu untdelemnul acesta al înnoirii să fie de temut pentru cei potrivnici şi să strălucească în strălucirile sfinţilor Tăi, neavând întinăciune ori prihană; să fie primiţi în odihna Ta cea veşnică şi să ia plata chemării celei de sus. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia‑Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. După această rugăciune, până ce unge preotul pe cel căruia i se face maslul, se cântă troparul acesta, glasul al 8‑lea: Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i‑ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii. Şi luând preotul un beţişor din cele şapte, îl înmoaie în untdelemnul ce s‑a sfinţit, şi unge pe cel bolnav în chipul crucii la frunte, la gură, la nări, la urechi, pe piept, pe mâini şi pe tălpi, zicând această Rugăciune (letrină două rânduri) Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul‑Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul Tău acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce l‑a cuprins şi‑l dă să vieze prin harul Hristosului Tău; pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor, cereştilor celor fără de trup puteri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului, proorocului înaintemergătorului Botezătorului Ioan; ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli; ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor noştri părinţi; ale sfinţilor şi tămăduitorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; ale sfinţilor, drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana şi cu ale tuturor sfinţilor. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Unuia‑Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Această rugăciune se zice de către fiecare preot, după ce se citesc Evanghelia şi rugăciunea (1), ungând cu untdelemn pe cel căruia i se face maslul. Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 2‑lea: Tăria mea şi scăparea mea este Domnul şi s‑a făcut mie spre mântuire. Stih: Cercetându‑mă m‑a certat Domnul, dar morţii nu m‑a dat.

(2) APOSTOLUL
Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, citire: (XV, 1‑7) (letrină două rânduri) Fraţilor, datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n‑a căutat a Sa plăcere, ci, precum este scris: «Ocările celor ce te ocărăsc pe tine au căzut asupra mea». Căci toate câte s‑au scris mai înainte, s‑au scris spre învăţătura noastră, ca, prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiţi‑vă sufleteşte unii pe alţii, precum şi Hristos v‑a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 5‑lea. Stih: Milele Tale, Doamne, în veac voi cânta.

2)EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire: (XIX, 1–10) (letrină două rânduri)

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai‑marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi, alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor, ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el; Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L‑a primit, bucurându‑se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.


Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Diaconul: Domnului să ne rugăm. Preotul citeşte această (2) Rugăciune (letrină două rânduri) Dumnezeule cel Mare şi Preaînalt, Care eşti închinat de toată făptura, izvorul înţelepciunii şi adâncul cel necuprins al bunătăţii celei adevărate şi noianul cel nemărginit al milostivirii, însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, Dumnezeul celor veşnice şi al celor minunate, pe Care nimeni dintre oameni nu poate să Te cuprindă cu gândul, caută şi ne auzi pe noi, nevrednicii robii Tăi; şi aici, unde aducem acest untdelemn în numele Tău cel mare, trimite darul Tău cel tămăduitor şi iertarea păcatelor, şi tămăduieşte pe robul Tău cu mulţimea milei Tale. Aşa, Doamne, Cel ce eşti lesne iertăror, Unule, Milostive şi Iubitorule de oameni, Căruia îţi pare rău de răutăţile noastre; Cel ce ştii că gândul omului este plecat spre cele rele din tinereţile lui; Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; Cel ce pentru mântuirea păcătoşilor Te‑ai întrupat, Dumnezeu fiind, şi Te‑ai făcut om pentru zidirea Ta; Tu eşti Cel ce ai zis: n‑am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă; Tu eşti Cel ce ai căutat oaia cea rătăcită; Tu eşti Cel ce cu osârdie ai căutat drahma cea pierdută şi ai aflat‑o; Tu eşti Cel ce ai zis: pe cel care vine la Mine nu‑l voi scoate afară; Tu eşti Cel ce nu Te‑ai scârbit de păcătoasa care a spălat cu lacrimi cinstitele Tale picioare; Tu eşti Cel ce ai zis: de câte ori vei cădea, scoală‑te şi te vei mântui; Tu eşti Cel ce ai zis: bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte; însuţi, îndurate Stăpâne, caută din înălţimea Ta cea sfântă, umbrindu‑ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi cu harul Sfântului Tău Duh în ceasul acesta şi trimite‑l peste robul Tău acesta (N), care şi‑a cunoscut păcatele sale şi a venit la Tine cu credinţă. Primindu‑l cu iubirea Ta de oameni şi iertându‑i orice a greşit cu cuvântul, cu lucrul, sau cu gândul, spală‑l şi‑l curăţeşte pe el de tot păcatul. Şi petrecând pururea împreună cu dânsul, păzeşte‑l în ceilalţi ani ai vieţii lui, ca, umblând întru poruncile Tale, să nu mai fie el batjocură diavolului, ca şi într‑însul să se slăvească preasfânt numele Tău. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Apoi face preotul ungerea împreună cu rugăciunea: Părinte Sfinte… precum s‑a arătat înapoi la pagina 118. Şi aceasta se va face după fiecare rugăciune care urmează după Evanghelii. Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 3‑lea: Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Stih: Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?

(3)APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (XII, 27‑31; XIII, 1‑8) (letrină două rânduri) Fraţilor, voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i‑a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu‑m‑am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le‑aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu‑mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 2‑lea. Stih: Întru Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac.

 (3) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (X, 1, 5‑8) (letrină două rânduri) În vremea aceea, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le‑a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Pe aceşti doisprezece i‑a trimis Iisus, poruncindu‑le lor şi zicând: În calea păgânilor sa nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi, mergând, propovăduiţi, zicând: S‑a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni; în dar aţi luat, în dar să daţi. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Diaconul: Domnului să ne rugăm. Iar preotul citeşte această

 (3)Rugăciune (letrină două rânduri) Stăpâne atotţiitorule, Împărate Sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi; Cel ce îndreptezi chinurile cele trupeşti ale oamenilor, rugămu‑ne Ţie, Dumnezeul nostru, ca să aduci mila Ta peste untdelemnul acesta şi peste cei care se ung din ei în numele Tău, ca să le fie lor spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre curăţie şi înlăturare a toată patima şi a toată neputinţa şi boala şi a toată întinăciunea trupească şi sufletească. Aşa, Doamne, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare; atinge‑Te de trup, potoleşte‑i fierbinţeala, uşurează‑i suferinţele şi‑i izgoneşte toată boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robului Tău acesta (N); ridică‑l pe dânsul din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte‑l pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Se face ungerea, cum se arată la pagina 118. Şi de va fi diacon, zice: Să luam aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 4‑lea: În orice zi Te voi chema, degrab mă auzi. Stih: Doamne, auzi rugăciunea mea.

 (4) APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (VI, 16‑18; VII, 1) (letrină două rânduri) Fraţilor, noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul, Atotţiitorul. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 2‑lea. Stih: Aşteptând am aşteptat pe Domnul…


(4) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (VIII, 14‑23) (letrină două rânduri) În vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S‑a atins de mâna ei şi au lăsat‑o frigurile şi s‑a sculat şi Îi slujea Lui. Şi făcându‑se seară au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i‑a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s‑a spus prin Isaia proorocul, care zice: Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le‑a purtat. Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu‑se un cărturar, i‑a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i‑a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să‑Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I‑a zis: Doamne, dă‑mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i‑a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să‑şi îngroape morţii lor. Intrând El în corabie, ucenicii Lui I‑au urmat. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Diaconul: Domnului să ne rugăm. Iar Preotul citeşte această (4) Rugăciune (letrină două rânduri) Bunule şi Iubitorule de oameni, Îndurate şi mult‑Milostive Doamne, Cel plin de milă şi bogat în bunătate, Părinte al îndurărilor şi Dumnezeule a toată mângâierea, Cel ce, prin Sfinţii Tăi Apostoli, ne‑ai dat nouă puterea să tămăduim, cu untdelemn însoţit cu rugăciunea, neputinţele poporului, însuţi şi untdelemnul acesta întocmeşte‑l spre tămăduirea celor care se ung din el, spre depărtarea a toată neputinţa şi a toată boala, spre izbăvirea de rele a celor ce aşteaptă de la Tine mântuire. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, rugămu‑ne, Atotputernice, să ne mântuieşti pe noi pe toţi. Unule, Cel ce eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor, sfinţeşte‑ne pe noi pe toţi. Cel ce tămăduieşti toată neputinţa, tămăduieşte şi pe robul Tău acesta (N); ridică‑l pe dânsul din patul durerii pentru mila bunătăţii Tale; cercetează‑l pe dânsul cu mila şi cu îndurările Tale; depărtează de la dânsul toată boala şi neputinţa. Ca, ridicându‑l cu mâna Ta cea tare, să slujească Ţie cu toată mulţumirea. Ca şi acum făcându‑ne părtaşi iubirii Tale de oameni celei negrăite, să Te lăudăm şi să Te slăvim pe Tine, Cel ce faci lucruri mari şi minunate, slăvite şi preaînalte. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Se face ungerea, cum se arată la pagina 118. Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 5‑lea: Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac. Stih: Mântuieşte‑mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios.

(5) APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (I, 8–11) (letrină două rânduri) Fraţilor, nu voim ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s‑a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă Ci noi, în noi înşine, ne‑am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, Care ne‑a izbăvit pe noi dintr‑o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte, şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându‑ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 5‑lea. Stih: Milele Tale, Doamne, în veci le voi cânta.

 (5) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (XXV, 1‑13) (letrină două rânduri) Zis‑a Domnul pilda aceasta: Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n‑au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, o dată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s‑a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s‑au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi‑ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le‑au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s‑a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Diaconul: Domnului să ne rugăm. Iar preotul citeşte această

 (5) Rugăciune (letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, Care ridici de la pământ pe cel sărac şi din gunoi înalţi pe cel lipsit, Tatăl orfanilor, limanul celor înviforaţi şi doctorul celor bolnavi; Cel ce porţi fără mâhnire slăbiciunile noastre şi iei asupră‑Ţi suferinţele noastre; Care miluieşti cu liniştirea; Cel ce treci peste fărădelegi şi ierţi nedreptăţile; Cel grabnic spre ajutor şi zăbavnic la mânie; Care ai suflat peste ucenicii Tăi şi ai zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; Cel ce primeşti pocăinţa păcătoşilor şi ai putere a ierta păcatele cele multe şi grele şi dai tămăduire tuturor celor ce petrec întru neputinţă şi în boală îndelungată; Care şi pe mine smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău, cel încurcat în multe păcate şi tăvălit în patimile dezmierdărilor, m‑ai chemat la sfânta şi preaînalta treaptă a preoţiei, ca să intru în ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie; Cel ce m‑ai învrednicit a săvârşi cereştile Tale Taine şi a‑Ţi aduce daruri şi jertfe pentru păcatele noastre şi pentru greşealele cele din neştiinţă ale poporului şi a fi mijlocitor pentru oile Tale cele cuvântătoare, ca prin multa şi negrăita Ta iubire de oameni să curăţeşti păcatele lor; Însuţi, Preabunule Împărate, ascultă rugăciunea mea în ceasul acesta şi în această sfântă zi şi în toată vremea şi locul, şi ia aminte la glasul Rugăciunii mele şi dăruieşte tămăduire robului Tău (N), care este în neputinţa sufletului şi a trupului, dându‑i lui slobozire de păcate şi iertare greşealelor celor de voie şi celor fără de voie, tămăduindu‑i lui rănile cele netămăduite şi toată boala şi toată neputinţa. Dăruieşte‑i lui tămăduire sufletească, Cel ce Te‑ai atins de soacra lui Petru şi au lăsat‑o pe dânsa frigurile şi s‑a sculat şi a slujit Ţie. Însuţi, Stăpâne, şi robului Tău acesta (N), dă‑i tămăduire şi izbăvire de toată boala cea vătămătoare. Adu‑Ţi aminte de îndurările Tale cele bogate şi de mila Ta. Adu‑Ţi aminte de gândul omului, care cu osârdie este plecat spre cele rele din tinereţile lui, şi că nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Că Tu singur eşti fără de păcat, Cel ce ai venit şi ai mântuit neamul omenesc şi ne‑ai izbăvit pe noi din robia vrăjmaşului. Că de vei intra în judecată cu robii Tăi, nimeni nu va fi aflat curat de întinăciune, ci va amuţi toată gura, neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este înaintea Ta ca o cârpă lepădată. Pentru aceasta păcatele tinereţilor noastre nu le pomeni, Doamne. Că Tu eşti nădejdea celor fără de nădejde şi odihna celor istoviţi şi împovăraţi cu fărădelegi, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Se face ungerea, cum se arată la pagina 118. Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte.
 Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 6‑lea: Miluieşte‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta… Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule…

(6) APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (V, 22‑26; VI, 1‑2) (letrină două rânduri) Fraţilor, roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă‑răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi‑au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă supărându‑ne unii pe alţii şi pizmuindu‑ne unii pe alţii. Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi‑l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi‑vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 6‑lea. Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul.

(6) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (XX, 21‑28) (letrină două rânduri) În vremea aceea S‑a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte‑mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i‑a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu‑se, ucenicii Lui îl rugau, zicând: Slobozeşte‑o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s‑a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută‑mă. El însă, răspunzând, i‑a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s‑o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i‑a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s‑a tămăduit fiica ei din ceasul acela. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Diaconul: Domnului să ne rugăm. Iar preotul zice această (6) Rugăciune (letrină două rânduri) Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Bunule şi Iubitorule de oameni, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel ce porţi fără durere neputinţele noastre, cu a Cărui rană toţi ne‑am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit spre căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet şi viaţă celor zdrobiţi; Care ai tămăduit izvorul celei ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit‑o de demonul cel cumplit; Care ai iertat datoria celor doi datornici şi ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui; Care cu cuvântul ai îndreptat pe vameşul şi ai primit pe tâlharul prin mărturisirea lui cea mai de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii şi pe Cruce le‑ai pironit; Ţie ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: în bunătatea Ta, Însuţi slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile şi păcatele robului Tău (N) şi greşealele lui cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcarea de poruncă şi prin neascultare, cele din timpul nopţii şi cele din timpul zilei; şi de este sub blestem preoţesc, sau al tatălui său, sau al mamei sale, sau cu ochii a poftit, sau cu mirosul s‑a desfrânat, sau cu pipăitul s‑a pornit spre desfrânare, sau cu gustul s‑a dezmierdat, sau cu vreo aprindere oarecare trupească sau sufletească s‑a despărţit de a Ta voie şi sfinţire, orice a greşit şi el şi noi, ca un bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, iartă. Şi nu lăsa pe acesta şi pe noi să cădem în viaţa cea întinată, nici pe căile pierzării să alergăm. Aşa, Stăpâne Doamne, ascultă‑mă pe mine păcătosul în ceasul acesta, pentru robul Tău (N). Treci cu vederea, ca un Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, toate păcatele lui. Izbăveşte‑l pe el de chinul cel de veci. Gura lui o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slăvirea numelui Tău. Mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndreptează‑le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate mădularele şi gândirea lui, întăreşte‑le cu harul Tău. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin Sfinţii Tăi Apostoli ne‑ai poruncit nouă, zicând: orice veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Şi iarăşi: cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Şi precum ai ascultat pe Iezechia în întristarea sufletului său la ceasul morţii şi nu i‑ai trecut rugăciunea lui, aşa auzi‑mă în ceasul acesta şi pe mine smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău care mă rog Ţie; căci Tu eşti, Doamne Iisuse Hristoase, Cel care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, şi în bunătatea Ta şi în iubirea Ta de oameni, Îţi pare rău de faptele noastre cele rele şi Te bucuri de întoarcerea celor rătăciţi. Că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tatălui Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Se face ungerea, cum se arată la pagina 118. Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău. Prochimen, glasul al 7‑lea: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Stih: Miluieşte‑mă, Doamne, că neputincios sunt

 (7) APOSTOLUL Diaconul: Înţelepciune. Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (V, 14‑23) (letrină două rânduri)

Fraţilor, vă rugăm: dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung‑răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi‑vă pururea. Rugaţi‑vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu‑l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; feriţi‑vă de orice înfăţişare a răului, Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru şi sufletul, şi trupul să se păzească fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul al 2‑lea. Stih: Auză‑te Domnul în ziua necazului.

(7) EVANGHELIA Diaconul: Înţelepciune drepţi… Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (IX, 9‑13) (letrină două rânduri) În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i‑a zis acestuia: Vino după Mine. Şi, sculându‑se, a mers după El. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi, auzind, El a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar, mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n‑am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. Apoi diaconul zice: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… Încă ne rugăm pentru mila… Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Se face ungerea, cum s‑a arătat la pagina 118. Diaconul: Domnului să ne rugăm. Iar preotul zice această

 (7) Rugăciune (letrină două rânduri) Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Cel ce vindeci suferinţele cele îndelungate, Care tămăduieşti toată boala şi toată neputinţa în popor; Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului; Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, căci Tu, Doamne, în Legea cea veche ai rânduit păcătoşilor pocăinţă, precum lui David şi ninivitenilor, şi celor ce au fost mai înainte şi celor după aceştia; încă şi în timpul venirii Tale în trup n‑ai chemat pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă, precum pe vameşul, pe desfrânata, pe tâlharul, şi pe hulitorul şi prigonitorul Tău, marele Pavel, prin pocăinţă l‑ai primit; iar pe Petru verhovnicul şi apostolul Tău, care s‑a lepădat de Tine de trei ori, prin pocăinţă l‑ai iertat şi l‑ai primit şi i‑ai făgăduit lui zicând: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa; şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor. Pentru aceasta şi noi, Bunule şi Iubitorule de oameni, după nemincinoasele Tale făgăduinţe, îndrăznind, ne rugăm Ţie şi cerem în ceasul acesta: ascultă rugăciunea noastră şi o primeşte pe ea, ca pe tămâia ce se aduce Ţie, şi cercetează pe robul Tău (N). Şi orice a greşit cu cuvântul, cu fapta, sau cu gândul, în timpul nopţii, sau în timpul zilei; şi de a căzut sub blestem preoţesc, sau sub blestemul său, sau cu jurământ a amărât pe cineva şi l‑a făcut de a jurat, pe Tine, Te chemăm şi Ţie ne rugăm: slăbeşte, lasă, iartă‑i lui, Dumnezeule, trecându‑i cu vederea fărădelegile şi păcatele făcute de dânsul cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Şi de a călcat ceva din poruncile Tale sau a greşit, ca un purtător de trup şi vieţuitor în lume, din îndemnul diavolului, însuţi, ca un bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, iartă‑l. Că nu este om care să vieţuiască şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău, adevărul. Că n‑ai zidit pe om spre pieire, ci spre paza poruncilor Tale şi spre moştenirea vieţii celei nestricăcioase. Şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. După aceasta preotul cel dintâi, luând Sfânta Evanghelie, o dă bolnavului să o sărute şi apoi o deschide preotul; astfel deschisă, preoţii slujitori o ţin deasupra ţapului celui bolnav, iar preotul cel dintâi zice rugăciunea aceasta cu glas mare, iar ceilalţi cântă lin: Doamne miluieşte. Diaconul: Domnului să ne rugăm. (letrină două rânduri) Împărate Sfinte, îndurate, şi mult‑Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la Tine cu pocăinţă şi cere de la Tine prin noi iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare, ce se află în această sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul robului Tău (N), şi mă rog împreună cu dânşii şi cer iubirea Ta de oameni cea milostivă şi care nu ţine minte răul. Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel ce prin proorocul Tău Natan ai dăruit iertare lui David care s‑a pocăit de păcatele sale, şi ai primit rugăciunea cea de pocăinţă a lui Manase, însuţi şi pe robul Tău acesta (N), care se pocăieşte de greşealele sale, primeşte‑l cu ştiuta Ta iubire de oameni, trecându‑i cu vederea toate greşealele lui. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, pentru că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 După aceasta, luând Sfânta Evanghelie de deasupra capului celui căruia se face maslul, i‑o dă să o sărute; sărută şi Sfânta Cruce şi apoi se miruiesc preoţii, toţi cei de faţă şi bolnavul. În timp ce se cântă, pe glasul al 4‑lea:

Slavă… Izvorul tămăduirilor având, sfinţilor cei fără de arginţi…
Şi acum… Caută spre rugăciunile robilor tăi… (caută‑le la paginile 163‑164).
 Apoi diaconul zice ectenia: Miluieşte‑ne pe noi Dumnezeule… şi celelalte; iar preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti…

 După aceasta preotul face apolisul, cu ecfonisul: Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului, măritului şi întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor. Şi făcând trei metanii acela căruia i s‑a făcut maslul, precum şi toţi cei de faţă, zic de trei ori: Binecuvântaţi, părinţi sfinţiţi, şi mă iertaţi pe mine păcătosul. 

  Şi preoţii, la fiecare zicere, răspund: Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvinteze, şi sănătate să‑ţi dăruiască. Şi aşa, luând binecuvântare şi iertare de la dânşii, dă mulţumire lui Dumnezeu.

 sursa